Miercuri, 3 iulie a fost făcut un nou anunț important despre pensii! Chiar Casa Națională a transmis că începând de pe 15 august până pe 31, toți pensionarii vor primi deciziile de recalculare.
„Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii, (începând Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă, iar în cazul diminuării sumele se achită eşalonat”, au explicat reprezentații instituției, potrivit Digi24.
Inițial, se anunțase că adeverințele respective vor fi primite în luna iulie. Între 3.000.000 și 3.500.000 de pensii vor crește la recalcularea din 1 septembrie, notează NewsWeek. Așadar, cei care vor avea mai multe beneficii vor fi cei care au muncit 40 de ani, sau chiar mai mult.
Scopul reformei sistemului de pensii este să aducă echitate și un oarecare echilibru pentru toți pensionarii din România.
Cine va primi bani mai puțini? Anunțul despre pensii
Deputatul USR Radu Miruță a vorbit despre toate zvonurile legate de pensiile mărite. Așadar, acesta a spus că el consideră că este o minciună, deoarece oamenii nu vor primi mai mulți bani.
„Poate cresc pensiile speciale pe spatelor celor care au lucrat în condiţii cu adevărat speciale. Un exemplu concret: un om care a lucrat 33 de ani în minerit şi a adunat 63 de puncte are acum, pe legea veche, o pensie de 7.220 lei. Pe noua lege a pensiilor, cea a PSD-PNL, cu toate punctele de stabilitate, va ajunge la 5.487 de lei. Adică, mai puţin cu 1.732 de lei. Este o nedreptate strigătoare la cer să bagi mâna în buzunarul celor care au muncit în condiţii speciale”, a spus deputatul pentru EVZ.
Dacă au doar 15 ani de muncă sau chiar mai puțin, pensionarii vor primi 1.281 de lei pe lună.
Formula prin care se recalculează pensiile
VPR x Număr puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) = 81 de lei
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade necontributive.
Punctele de necontributivitate: anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
Se adaugă 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 munciți și 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35 munciți.
Începând cu 1 ianuarie 2024, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 62 de ani, însă se dorește a fi mărită până în anul 2030. Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.