Donarea de sânge este esențială pentru spitalele din România, astfel că statul oferă diferite facilități persoanelor care fac acest pas pentru a salva vieți. Iată care sunt beneficiile pentru donatorii de sânge!

Beneficiile pentru donatorii de sânge

Donatorii de sânge din România beneficiază de o serie de avantaje din partea statului, deoarece participă frecvent la salvarea multor vieți. Începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea tichetelor destinate donatorilor de sânge a crescut la 280 de lei, față de 67 de lei. În mod normal, doar 2% dintre români donau regulat, la centrele de transfuzie, însă numărul s-a dublat odată cu majorarea tichetelor.

Pe lângă cei 280 de lei pe care îi primesc la fiecare programare, donatorii de sânge beneficiază, la cerere, de următoarele:

  • 2 zile libere de la locul de muncă, inclusiv ziua donării, pentru salariații încadrați în instituții publice, precum și la alte persoane juridice;
  • 2 zile consecutive scutire de frecvență, inclusiv ziua donării, elevilor și studenților;
  • insigna distinctivă de „Donator Onorific” la prima donare și „Diploma de Onoare” pentru cel puțin cinci donări de sânge;
  • programare cu prioritate pentru asistență medicală ambulatorie la cabinetele de specialitate, medicamente și materiale sanitare gratuite – în condiții de spitalizare și ambulatoriu – în unitățile sanitare publice, pentru donatorii care prezintă afecțiuni rezultate ca urmare a donării de sânge;
  • prioritate în obținerea biletelor de tratament în unitățile Ministerului Sănătății și reducerea cu 50% a costului acestor bilete pentru persoanele cu cel puțin 15 donări în ultimii 5 ani;
  • abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, în localitatea de reședință, pentru o perioada de 2 luni;
  • decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de reședință și localitatea unde se face donarea de sânge.

Donatorii de plasma prin plasmafereză au dreptul la aceeași recompensă ca și donatorii de sânge, după cinci donări, indiferent de intervalele de timp între doua donări, dar nu mai mult de trei recompense într-un interval de 12 luni, scrie cdep.ro.

Donatori de sânge.
Donatori de sânge. Imagine generată de IA/DALL-E

Titluri de stat mai ieftine pentru donatorii de sânge

Ministerul Finanțelor a lansat pe 2 octombrie o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Aceasta conținea titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,85% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,95%, respectiv, 5%.

Citește și: Sprijin financiar pentru femeile din București. Primăria Capitalei a demarat un nou proiect

Fidelis este deja consacrat ca una dintre variantele de investiții cu risc minim pentru populație, dar și ca pilon de bază în dezvoltarea pieței de capital din România, facilitând circulația capitalului și diversificarea portofoliilor de investiții. Donatorii-investitori sunt o categorie aparte de cetățeni care nu doar că salvează vieți, dar, prin investițiile lor, sprijină și viitorul economic al României”, a transmis ministrul Marcel Boloș, conform gov.ro.

Cum poți deveni donator de sânge?

  • Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
  • Vârsta să fie cuprinsă între 18 și 60 de ani.
  • Greutatea să fie peste 50 de kilograme.
  • Pulsul să fie regulat, între 60 și 100 de bătăi pe minut.

Citește și: Medicamentul care ar putea să dispară complet din farmacii. Veste proastă pentru o mulțime de români

  • Tensiunea arterială sistolică să se situeze între 100 și 180 de mmHg.
  • Să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni.
  • Femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau menstruală.
  • Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înainte de donare.
  • Să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune arterială, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.