Probabil și tu ai auzit de-a lungul anilor că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Ei bine, acest lucru este real și există și o explicație pentru el. Iată de ce mersul pe bicicletă nu se uită niciodată!

De ce mersul pe bicicletă nu se uită niciodată?

Încă din copilărie ni se spune că odată ce ai învățat să mergi pe bicicletă, acest lucru o să rămână cu tine toată viața. Însă, nu ne explică nimeni de ce memoria poate fi atât de precisă în anumite contexte, dar eșuează total în altele.

Specialiștii spun că ține de capacitatea de a stoca amintiri pe termen lung. Creierul nostru stochează amintirile în regiuni diferite, în funcție de tipul lor. Memoria pe termen lung se clasifică în două forme principale: procedurală și declarativă.

Astfel, memoria declarativă se împarte în două categorii. Memoria episodică cuprinde amintiri personale, precum ziua în care am început școala sau primul sărut, reflectând modul în care percepem un eveniment trăit. Pe de altă parte, memoria semantică se referă la informații generale, cum ar fi numele capitalei Franței. Aceste două tipuri de memorie declarativă au un aspect comun: suntem conștienți de informațiile stocate și le putem transmite altora.

Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată pentru că este legat de un alt sistem, numit memoria procedurală. După cum sugerează și numele, acest tip de memorie este responsabil pentru execuția unor activități.

Un caz celebru a evidențiat acest lucru

Un caz celebru care evidențiază existența sistemelor de memorie separate este cel al lui Henry Gustav Molaison (H.M.). În anii 1950, i s-au extirpat părți din creier, inclusiv o mare parte din hipocamp. După operație, deși crizele epileptice s-au redus, H.M. nu a mai putut forma amintiri noi, iar multe dintre amintirile anterioare intervenției au fost șterse.

Pentru a înțelege mai bine amnezia lui H.M., neuropsihologii au efectuat mai multe teste. Într-unul dintre ele, i-au cerut să traseze o stea cu cinci colțuri pe hârtie, privind doar reflexia mâinii și a stelei într-o oglindă. Deși coordonarea sa mână-ochi s-a îmbunătățit în câteva zile, H.M. nu și-a amintit niciodată că a realizat această sarcină. Acest lucru a demonstrat că putea dezvolta noi amintiri procedurale, dar nu declarative.

Așa s-a ajuns la concluzia că, într-adevăr, cunoașterea procedurală este mai stabilă decât cunoașterea explicită, fiind mai rezistentă atât la pierdere, cât și la traume. Chiar și în cazul leziunilor cerebrale, memoria procedurală rămâne aproape neschimbată, deoarece ganglionii bazali, care se ocupă de aceasta, sunt protejați.

Nu se știe exact de ce amintirile procedurale se păstrează mai bine decât cele declarative, dar o teorie sugerează că în acele regiuni nu se formează multe celule nervoase noi la adulți. Astfel, aceste amintiri sunt mai puțin predispuse să fie șterse. În orice caz, secvențele simple de mișcări învățate rămân de obicei pentru toată viața, exact ca mersul pe bicicletă.